sâmbătă, 31 decembrie 2011

Final

Acum nu demult timp, imi impartaseam marea mea poveste de dragoste. Era prima data cand vorbeam deschis despre sentimentele mele, trairi si clipele petrecute in momente ce-mi taiau respiratia. Acum, dupa aproximativ 2 luni scriu cu regret si un mare gol in suflet despre sfarsitul acelor clipe. Daca inceputul a fost din intamplare, atractie si sentimente acum spun ca sfarsitul a fost dintr-o prostie. Nici acum nu stiu ce s-a intamplat. Defapt stiu ce s-a intamplat, dar nu inteleg de ce? De ce a fost nevoie sa ne spunem cuvinte care dor, sa te jignim si sa uram ziua in care ne-am cunoscut. Insa cu toate astea, nici unul dintre noi nu a putut sa traga bariera. Eu trebuie sa recunosc ca i-am cerut sa nu ne mai vorbim, sa nu ne mai vedem. De ce am facut asta? Stiu bine ca odata ce intre doua persoane s-a produs o ruptura, sigur nu va mai fi ca la inceput. Vei avea regrete, clipele acelea urate te vor urmarii mereu in minte si nu te vor lasa sa mai fi ce ai fost pana atunci. O relatie e ca o bucata de panza de bumbac alba imaculat. Cand aceea panza s-a patat nu va mai avea aceeasi culoare, oricat de mult ai vrea sa scoti pata, ea tot va ramane. Trec clipele, secundele, ore, chiar si zile au trecut de atunci si oricat de mult as vrea si as incerca sa nu arat ca sunt afectat nu pot sa neg. Ma doare. Ma doare ca s-a terminat ceva ce-l vedeam atat de frumos. Ma crede cineva sau nu, insa, eu nu vedeam un sfarsit in povestrea noastra. Da, m-am gandit ca intr-o zi fiecare va fi pe drumul lui, ca poate fiecare dintre noi vom avea relatii cu alte persoane, insa noi vom ramane mereu unul langa altu. Iubiti, amanti, prieteni oricum vrei sa ne spui ca am fi fost atunci, noi am fi existat, unul langa altul.  Imi amintesc si acum ziua in care eram unul langa altul ne priveam in ochi si ne vorbeam fara a rostii vre-un cuvant, cat de fericiti suntem ca ne-am intalnit. Chiar daca ea nu va recunoste asta stiu sigur ca se bucura foarte mult ca m-a intalnit si ii lipsesc enorm. Simt asta si nu ma poate mintii nimeni ca am fost doar un trecator prin viata ei. Ea pentru mine e precum un tatuaj permanent pe sufletul meu. Imi amintesc si acum ziua de dupa ce ne-am certat si ma gandeam ca a plecat pentru totdeauna, simteam cum inima mi se face in mii de bucati si incearca sa se adune insa nu mai reueste. Era precum un puzzle ce are piese de la un alt joc de puzzle ce nu se mai potriveste. Imi amintesc cand am sunat-o sa o intreb daca trece pe la mine, si ma intrebat de ce? Ca sa nu stric surpriza i-am spus ca, asa fara motiv, ca mi-e dor de ea, si mi-a spus ca va trecere intr-una din cele ce va urma. A crezut ca o chem pentru a ma ajuta sa-mi repar calculatorul si am lasat-o sa creada asta. A venit seara la mine si i-am oferit cadoul de Craciun. Niciodata n-am vazut pe cineva sa se bucure atat de mult cand primeste ceva din partea mea. Sa fie precum un copil ce se trezeste dimineata si gaseste sub brad cadourile de la Mosul. Nu a fost bucurie mai mare in sufletul meu sa o simt atat de fericita. Dupa nu mult timp ne-am certat si bucuria n-a durat prea mult. Au continuat alte zile in care ne certam si pe urma a aparut despartirea. Imi pare foarte rau pentru tot ce s-a intamplat si as vrea sa intorc timpul, dar cum bine stim cu totii, timpul nu se va mai intoarce. Ne mai vorbim din cand in cand prin mesaje, insa simt ca nu mai este ca inainte si ca pe zi ce va trece distranta dintre noi se va marii si mai mult. Poate ca asa a fost sa fie. Poate ca nu era nevoie sa fim prea mult timp impreuna si doar trebuia sa cunostem si sa invatam cate ceva din toata aceasta poveste. Eu unul am invatat ce e sinceritatea. Am invatat ca trebuie sa fi deschis cu cel de langa tine, sa vorbesti cu el despre orice si sa nu ai limite. Imi amintesc pana s-o intalnesc pe EA, ca nu aveam curaj sa vorbesc prea mult despre sentimentele mele. Imi era teama sa spun ce simt si ce as vrea sau cred in momentele in care sunt cu cineva. Ea m-a invatat cum sa privesc lucrurile si totul din jurul meu din toate punctele de vedere si sa nu ma las mereu condus de primul instict si sa cred ca el, e cel mai bun. Sa am rabdare si sa astept momentul cel mai potrivit pentru a actiona. Ma bucur foarte mult ca a facut parte din viata mea si ii multumesc celui ce a facut toata treaba asta posibila.

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Ajunul

Ma aflu in pragul ajunului de Craciun. Privesc in jur si simt spiritul lui pana in adancul sufletului. Nu am brad impodobit, nu am luminite, nu am ghirlande si nici clopotei asa cum intalnesti in casele celor din jurul tau atunci cand se afla in pragul sarbatorii. Nu am mai avut aceste trairii cred ca de mai bine de 15 ani. Nu am cunoscut cu adevarat ce inseamna sa te pregatesti de sarbatoare alaturi de familie. Sa-i vezi pe ai tai cum pregatesc totul in casa pentru a simtii ca se apropie o sarbatoare mare. Imi aduc si acum aminte ca de pe la 13-14 ani eram singur in casa de Craciun si ma bucuram ca orice copil ca mi-a adus mosul cadouri sub brad. Nici o secunda nu m-am gandit cat de dureros e sa te vezi singur. Sa vezi cum prietenii tai sunt alaturi de familie de cei dragi, cum se bucura de tot ce traiesc acolo iar tu erai singur. Si acum sunt singur, nu s-a schimbat nimic de atunci. Ma aflu intre cei 4 pereti crapati si murdari ai camerei mele, fara brad sau luminite. Cineva stiu sigur ca-mi va spune "pai da, daca tu ai vrut sa fie asa". Adevaratul motiv pentru care nu vreau sa intalnesc cu privirea asa ceva in camera este ca m-as intrista mai mult decat sunt. As vedea cum in jurul meu e totul frumos insa gol. Tu poate vei rade de mine si imi vei spune ca am luat-o razna si ca ce atat spirit al Craciunului trebuie sa fie. Da, poate ca asa este. Insa nu stii cu adevarat cum e sa fi singur de multi ani, daca stau sa ma gandesc putin nu mai am mult si ating pragul celor 2 decenii in care sarbatoarea de Craciun o intampin singur. Degeaba mergi la prieteni, degeaba iesi si vei fi cu o parte din persoanele dragi tie alaturi daca langa tine e putiu. Nu ai o familie langa care sa fi, nu ai o iubita, nu ai pe cineva drag. Astept atat de mult clipa in care casa va fi plina in prag de sarbatoare. Sa ne uram toate cele bune, sa ne despachetam cadourile, sa ne imbratisam si sa ne multumim pentru tot ce traim impreuna. Am sa fac tot ce-mi sta in putere ca atunci cand copilul meu va fi pe lume sa nu simta si sa nu traiasca aceste sentimente oribile de singuratate. Nu merita nimeni sa fie singur de Craciun, insa se pare ca eu am meritat mai mult de atat. Nu vrea sa-mi plang acum de mila si nici n-am sa incep cu tot felul de suferinte, doar sper si imi doresc ca in fiecare an, ca acest Craciun sa fie ultimul ce-l voi traii in SINGUR.

luni, 21 noiembrie 2011

Trip

Am tot mai des, tot mai multe tripuri. Desii fumez marijuana (iarba) foarte rar, atunci cand inchid ochii "calatoresc". Imi place sa ma stiu plecat undeva departe, undeva unde sa stiu doar eu si sa privesc totul de sus. Nu, nu este un gand de singuratate, este pur si simplu un mod de eliberare. Sunt sigur ca si tu ai momente in viata cand ai tripuri. Ti se intampla des, pentru ca mintea nu umbla intotdeauna odata cu trupul sa ai tot felul de viziuni. De multe ori numim "deja vu" acest sentiment, doar pentru ca nu am descoperit inca tripul. Tripul e acel "filmulet" ce-ti acapareaza mintea si viziunea de cele mai multe ori cand esti sub influenta drogurilor sau alcoolului. E acel filmulet ce te poarta in alte lumi, acolo unde poate nu vei ajunge niciodata, dar iti doresti. E un vis devenit realitate si asta te face fericit. Intampini in viata greutati, momente critice, momente cand crezi ca nu vei mai rezista si atunci te asezi in canapea, inchizi ochii si visezi. Ai in fata ta clipele placute ce s-au ivit in viata ta, momente in care erai cu adevarat fericit si in care zambeai. Sunt tripuri ce nu te fac sa visezi asa, ci iti dau tot felul de imagini destul de reale, ce te fac fericit. Imi amintesc prima data cand am fumat iarba cu tovarasii mei la mine in casa si nu dupa mult timp, imaginile cu noi erau ceva de genu, "13 - era pe hol in dreptul usii cu scrumiera in partea dreapta si fuma, il intreb ce face si imi raspunde ca e la bar si ca asculta muzica". Un alt personaj de langa noi ce se plimba prin camera si cand l-am intrebat ce face imi raspunde ca a iesit sa se plimbe. E foarte tare sa vezi cum omul de langa tine acum este serios si dintr-o data parca se transforma. Are tot felul de viziuni placute cel fac sa devina altcineva. E tare sa vezi cum cineva sta in tocul usii cu usa deschisa si se uita fix la peretele din fata lui si spune ca asteapta sa se faca verde si sa traverseze. Sunt tripuri ce te fac sa te intorci in timp sa-l intalnesti pe Columb si sa spui ca-i prietenul tau. Sunt tripuri in care traiesti momentele petrecute intr-o alta viata. Momente in care esti atat de sigur ca le-ai mai trait si intr-o alta zi, si te fac sa te gandesti daca tu chiar traiesti in clipa aia. In fiecare zi traiesc cate un trip, trip in care viata mea e altfel si in care multe persoane aflata in jurul meu in acest moment nu fac parte din el. Traiesc tripul de a nu mai fi eu.

luni, 14 noiembrie 2011

Luni

E o noua nenorocita zi de luni. Abia reusesc sa-mi dezlipesc ochii de somn si vad cum langa pat sta intinsa o "curva", grasa galbena sticla de vin. Ma face sa-mi amintesc ca s-au terminat cele doua zile libere si  incepe "dezastrul". Ma ridic din pat, ma asez la calculator, imi aprind o tigara si incep sa "navichez". Imi pun cafea in marea mea cana si gandurile incep sa-mi umble prin minte. Ma gandesc ca poate e totusi o alta zi, o zi de weekend in care sa ma intind la vorbe cu diverse persoane aflate pe mess, insa nu e asa. E luni! Urasc aceasta zi. O urasc in fiecare saptamana cand ea isi face prezenta in viata mea. Urasc sa ma trezesc dimineata si cu atata mai mult inceputul de saptamana. Mereu ma gandesc cat de bine ar fi sa inceapa saptamana de marti, sau poate chiar de miercuri. Urasc lunea pentru ca-mi aminteste ca a mai trecut un weekend nenorocit plin de singuratate. Un weekend in care EA nu a fost in el si m-a lasat sa dau din nou cu ochii de "luni". Stii cat de urat e sa te trezesti si sa-ti dai seama ca ai inainte o noua saptamana, plina de munca, de vise, de ganduri, griji, speranta, nervi si zambete, o saptamana in care abia astepti sa se termine desii abia ce a inceput si mai mult de atat, te face sa crezi ca pana la sfarsitul ei jumatatea patului tau nu va mai fii ocupata doar de picioarele si mainile tale tolanite. Urasc lunea pentru ca m-a facut sa ma chinui pe aceasta nenorocita de lume.

duminică, 6 noiembrie 2011

Satul

Sunt satul de tot ce e in jurul meu. Sunt satul de vecinii ce-mi urla mereu la geam sa dau muzica mai incet. Satul de ala de vis-a-vis ce in fiecare dimineata la ora 8 tipa la nevasta'sa ca nu i-a calcat camasa. Satul de ai mei ce mereu ma intreba cand am de gand sa-mi fac un rost in viata. Frate, chiar nu intelege nimeni ca si daca mi se tot repeta atat, tot n-am sa fac ce vor ei? Chiar nu pricep ca nu fac decat sa ma sature de ei si de toate cacaturile lor? M-am saturat de asteptate, de stres, de ganduri si grijile ce ma apasa zi de zi. M-am saturat sa ma gandesc la o viata mai buna, cum m-am saturat sa mai gandesc ca undeva in lumea asta, jumatatea mea exista. Ma trezesc tot mai satul de gandul, ca poate intr-o zi jumatatea patului meu va fi ocupat de EA. Si da, m-am saturat si de tine. Tu cel ce citesti aberatiile mele.

Ireal

In acasta dimineata am ajuns la o concluzie: nimic din ce e in jurul nostru nu e real. Da, stiu, imi vei spune ca vorbesc prostii si ca aberez. Nu, chiar nu e asa. Nu ti s-a intamplat niciodata  sa faci ceva si sa te simti ca prin vis? Nu te-ai luptat sa realizezi ceva si cand ai ajuns la final ti-ai dat seama ca e cu totul altceva? Uite de exemplu "dragostea". Traiesti intr-un vis in care "ea" te iubeste, in care "ea" lupta cu viata alaturi de tine si intr-un final realizezi ca esti singur si dragostea pe care credeai ca o primesti pana atunci, defapt e doar in mintea ta. Imi amintesc si acum cand am intalnit-o pe "ea" si totul din jurul meu era frumos. Traiam clipe nemaiintalnite, clipe pe care le credeam doar in filme. M-am luptat cu "munti", cu zei, chiar si cu proprii parinti. Eram convins ca si ea ar face la fel ca mine, ca oricand va fi pregatita sa se lupte pana la ultimile puteri pentru dragostea noastra, insa toate aceastea au fost doar in mintea mea. Nu am fost decat un "pod de trecere" asa cum imi spuneau prietenii, pe care oricum nu-i credeam. Am fost doar un actor in filmul ei. Imi amintesc si acum visul pe care mi l-am dorit realizat. Ma vedeam sus, acolo unde nimeni nu ma credea si intr-un final cand m-am trezit eram in aceeasi groapa pe care mi-o sapasem. Imi amintesc cand visam cu ochii deschisi si spuneam ca am realizat ce altii nu credeau, iar acum cand imi amintesc, imi dau seama ca n-am facut nimic. Pe zi ce trece te vezi altcineva, te-ai vrea altcineva si intr-un final ramai doar tu, un "ireal"

luni, 31 octombrie 2011

Strain la tine "acasa"

Te-ai simtit veodata strain de aceasta lumea? Ai simtit vreodata ca nu este locul tau aici? Eu da! Ma uit in jurul meu si vad ca lumea ce e facuta pentru mine nu este aici. Vreau o lume plina de zambet, speranta, iubire, o lume cu oameni ce te intampina cu bunatatea lor. Inchid ochii si imi imaginez o lume fara razboaie, rautate, fara oameni ce urasc, oameni ce-si ranesc aproapele. Femeile ce-si abandoneaza copii doar pentru ca nu si doresc, copii ce-si macelaresc parinti si spun ca e binecuvantarea domnului, parinti ce-si dau copii afara din casa, toate astea sunt rupte din filmele horror. Nu, asta nu e lumea in care as vrea sa fiu. S-o ia dracu! O iau razna de multe ori si ma gandesc tot mai des daca bucatica mica de plumb, aflata in interiorul unei tevi, ma poate ajuta sa-mi intalnesc lumea la care visez. Nu, asta e pas slab facut atunci cand ingerii te parasesc si te lasa sa te ratacesti. N-am sa ma las ingenunchiat de raul din jurul meu. Cu putin timp in urma sa pasesc pe aceasca lume, sunt sigur ca am promis ca voi fi un luptator si voi rezista in aceasta lume. Nu-mi dau seama exact in acest moment ce voi face, dar sunt sigur ca o pot salva. Sunt sigur ca cine m-a trimis aici sa vad atatea si sa le intampin, nu m-a trimis doar pentru ca nu mai avea ce face cu mine. Am un drum de strabatut si o intreaca lume de cunoscut. Sper ca intr-o zi dar intr-o alta viata, sa am ce povestii si mai sper ca aceasta lume sa fie doar o amintire.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Inceput

S-a nascut din intamplare, a continuat din atractie si a fost urmat din sentimente. Acesta e inceputul povestii mele. Am cunoscut-o intamplator, dar desii ne vedeam ocazional si atunci 3 min cel mult, cu fiecare data cu cat o vedeam, imi placea si mai mult. Chiar daca o vedeam cateva minute sau poate mai putin,  era suficent ca privirea sa-mi hranesca speranta. Ma gandeam mereu cum as putea vorbii mai mult cu ea, cum as putea afla cat mai multe despre ea. Curajul si timiditatea mea ce lipseau de fiecare data, si ma faceau sa nu scot prea multe cuvinte. Ochii ei ca doua masline si privirea calda, imi spuneau ca este o fata sincera, deschisa, cu foarte multe sentimente de oferit dar cu toate astea si foarte sigura pe ea. Iti inspira sentimentul de siguranta, chipul ei bland iti spunea multe si totusi putine. Stia sa citeasca omul de la prima privire si chiar daca iti dadeai seama ca nu merge sa o duci de nas, parca nici nu iti doreai. Te simteai ca si cum era jumatate din viata ta si ca nu merita sa fie mintita, ca e pacat sa nu-i oferi sinceritate. Imi amintesc si acum vorbele batranului meu tata - "atunci cand vei intalnii persoana ce te va face sa-ti bata inima puternic si nu-ti vei gasii cuvinte sa te poti exprima, atunci pe aceea fata sa nu o minti si nici sa nu o faci sa sufere". Sunt cuvinte pe care le am mereu intiparite in minte si chiar daca nu le-as fi avut, tot nu puteam sa am alte ganduri. E fata pe care mai toti barbatii spun ca si-o doresc dar cu toate astea putin spun cu adevarat asta. Poti vorbii cu ea despre fotbal, masini, calculatoare, tehnologie, despre sentimente si trairi, despre iubire si viata, despre ce simti in acel moment si ce-ti trece prin gand in orice secunda. Iti poate fi prieten si omul ce-ti va fi alaturi tot restul vietii. Imi vine acum in minte un vers dintr-o melodie a celor de la Proconsul in care Bodo spune asa "povesteste-i despre tine daca nu ai nimic de-ascuns". Cand esti cu ea ai vrea sa-ti pui toata viata pe tava si sa i-o oferi. Sa nu ai secrete fata de ea, iar daca ai, te simti parca inchis intr-o colivie si ca te minti defapt pe tine. Da, stiu, veti spune ca sunt indragostit si deaia vad totul atat de minunat la ea. Nu, chiar nu m-am gandit ca intre mine si ea va putea exista ceva. Era pur si simplu o fata pe care o intalneam foarte rar si atunci poate fortat de imprejurari, dar care m-a facut sa o privesc de fiecare data cu alti ochi. Nu stiu daca si sentimentele ei sunt reciproce insa, sincer in acest moment nu ma prea gandesc la asta. Mi-a spus ca ne-am intalnit intr-o perioada nepotrivita si ca nu ar vrea sa iasa ceva urat intre noi. Cu toate astea, la ce ma gandesc e sa ma bucur de momentele placute alaturi de ea. Poate veti spune ca sunt egoist si ca ma gandesc doar la binele meu, insa nu este adevarat. Ma gandesc la ziua in care poate va avea sentimente adevarate fata de mine si sa-i ofer poate tot ce nu au stiut altii sa-i ofere. A trecut prin momente neplacute in viata, prin momente ce nu merita sa le traiasca, sau poate ca a fost mai bine ca s-au intamplat (ea spune mereu ca nimic in viata nu se petrece intamplator). Poate ca are dreptate, poate ca si mie viata mi-a adus-o-n cale pentru a cunoste adevarate sentimente si a le oferii unei fete ce merita sa le primeasca. Ii multumesc pentru ca m-a invatat ce inseamna sinceritatea, si respectul. Mereu am crezut ca intr-o relatie daca nu exista respect si sinceritate, dragostea nu va venii de la sine. Ma veti intreba poate cum de am reusit sa ne vorbim. Intr-o zi calduroasa si senina de vara, ne-am intalnit ca de fiecare data in acelasi loc, insa de data aceasta era singura. Am deschis un subiect total intamplator si am reusit sa aflu cate ceva despre ea. A durat o pauza pana ne-am vorbit urmatoarea data si asta nu s-a mai intamplat in acelasi loc, pentru ca ea acolo nu mai venea. Am stat si m-am tot gandit cum as putea face in asa fel in cat sa i-au legatura cu ea. Cum internetul a ajuns pe zi ce trece mai aproape de mine, am apelat la el. Am incercat sa gasesc un subiect de discutie cu ea. Ne-am schimbat cateva cuvinte in cateva seri insa nimic concret. Pana intr-o seara in care mi-am luat inima in dinti si i-am cerut id-ul de mess. Am continuat sa ne vorbim si am aflat mai multe ea si parca ceva ma aducea din ce in ce mai aproape de ea. Ma facea sa-mi dau seama ca ce vazusem atunci la ea in putinul timp, nu a fost inselator. Chiar era fata pe care mi-o imaginam si cu fiecare discutie pe care o aveam, cu atat mai mult ma atragea. Din pacate a intalnit pe cineva ce-i trezea sentimente puternice. Aveam de ales intre a pleca si a ma resemna cu gandul ca nu am avut noroc sa ma bucur de o fata ca ea, sau de a ramane alaturi de ea si chiar daca nu eram iubiti, atunci macar prieteni. Mi-a cerut sfaturi (chiar daca simtea o parte din sentimentele ce ii le purtam) iar eu am incercat sa o ajut si sa-i ofer tot sprijinul meu. Nu stiu daca puteti intelege ce voi spune acum "nu conteaza daca persoana pe care o iubesti se trezeste in fiecare zi alaturi de tine sau de o alta persoana, atata timp cat ea este fericita, atunci si tu esti fericit". Am aflat de la ea, ca acel "ticalos" nu a stiu cum sa o respecte si o vedea ca pe orice fata pe care o poti intalnii la coltul strazii cu baietasii de cartier, spargand seminte si daca-i dai o sticla cu vin, merge cu tine acasa. Ceva din mine se bucura si se gandea ca inca exista sanse sa fiu langa ea, insa pe dealta parte imi pare rau. Imi pare rau sa o vad nefericita. Nu ma incanta gandul ca e alaturi de mine dar inima si sentimentele sunt pentru altcineva. Acum intamplarea a facut sa stam impreuna o noapte intreaga si sa ne uitam la filme si sa vorbim tot felul de nebunii, si sa-i fur un sarut. Nu stiu daca asta e un inceput sau e doar ceva de moment, insa ce stiu e ca n-am sa uit niciodata aceste momente ce m-au facut sa zambesc si sa-i cer sa nu intrebe de ce am facut asta, de ce a trebuit sa ma fofilez atat pentru un sarut inocent dar cu multa speranta. Nu stiu daca ea simte ceva pentru mine sau doar s-a lasat condusa de val. Ma bucur ca s-a intamplat iar daca toate acestea vor continua, am sa fiu cu adevarat fericit si am sa incerc mereu sa o fac si pe ea fericita. Am sa-i ofer tot ce am eu mai bun, iar daca un moment neplacut in viata ei se va ivii, atunci n-am sa fug si nici spatele n-am sa-l intorc, am sa-i fiu alaturi chiar daca vom fi sau nu impreuna.

luni, 24 octombrie 2011

Nimeni

     Ma uit in jurul meu si observ pe zi ce trece mai mult, cati nimeni trec pe langa mine. Ma indrept in fiecare dimineata spre servici si in metrou sau autobuz observ din ce in ce mai multe fete de nimeni. Ma uit la acel batran ingandurat, ce sta pe scaunul de langa usa si nimeni nu stie ca poate el a fost profesor, sau poate doctor, sau poate un muncitor intr-o uzina. Langa el zaresc o privire calda si zambitoare a unei domnisoare nu demult trecuta de varsta adolescentei insa lafel de ingandurata. Stau si ma intreb oare la ce se gandesc. Intorc privirea si vad cativa oameni inghetati de frig, cu fetele crapate si parca ar vrea sa injure de toate cele ca nu au avut posibilitatea de a realiza ceva in viata pana in momentul ala si sunt nevoiti sa indure toate acestea. Pasesc agale prin oras si incep din nou sa privesc, si din nou vad fete de nimeni in jurul meu. Sunt constient ca daca m-as privii prin ochii lor lafel as spune si de mine. Intalnesti un nimeni in fata ta si nu stii ce ar trebuii sa-i spui. Nu stii ce vrea de la viata si nici incotro se indreapta. Tot ce-ti trece prin cap e ca a aparut pe lume adus de o prea cuvantata fiinta ce i-a dat viata, l-a invatat sa mearga, sa manance, sa gandeasca si mai ales l-a invatat sa iubeasca. Nimeni nu stie ce e el cu adrevarat in sufletul lui. Nimeni nu stie daca si-ar fi dorit sa ajunga cineva  si ca viata nu l-a ajutat. Se uita cu jin la cei ce trec pe langa el si parca toti au zambetul pe buze. Nu are in cap decat drama copilariei, in care golanii din fata blocului il capaciau si ii luau inghetata. Isi dorea sa creasca, sa fie si el mare si sa-si poata tina piept singur pentru ca in momentele alea nu avea la cine striga asa cum aveau ceilalti copii un tata sau poate un frate mai mare sa le ia apararea. Statea si suferea in tacere si nimeni nu-l intreba ce isi doreste cu adevarat, nimeni pentru ca toti il considerau un nimeni. Acum a ajuns si el mare si ar vrea sa dea cu ochii de cei ce atunci cand el era mic il chinuiau, insa acum cand ii priveste dincolo de geamul prafuit si murdar de la camera isi da seama ca aceeia sunt niste nimeni. Privesc tot mai des oamenii strazii si ma intreb ce au fost ei cu adevarat. Sunt sigur ca de cei din jur, sunt priviti ca niste nimeni insa au fost cazuri in care acei nimeni au fost scriitori sau pictori sau cantareti sau poate simpli oameni dar cu un suflet mare care toata viata lor si-au dorit sa ajute pe toti cei din jurul lor si intr-un final n-au realizat nimic, si au ajuns azi sa fie priviti de cei din jur ca niste nimeni. Societatea care a ajuns sa ne ia totul insa mai putin visele. Imi dau seama ca visele sunt singurele ce nu pot fi furate. Vise poate avea oricine si fara sa-i fie impozitate. Cu visele te nasti si le ai tot restul vietii tale insa din pacate drama este ca la sfarsit ajungi sa ramai doar cu ele si tot un nimeni ajungi.

duminică, 23 octombrie 2011

Trairi

Sunt momente, clipe, secunde, in viata ta, ce-ti vine sa-ti iei lumea-n cap. Iti vine sa pleci undeva departe si sa nu mai auzi de nimeni. Sa stai singur si sa nu mai fi deranjat. Sunt momente cand amintirile iti trec prin gand si te fac sa speri, sa visezi. Imi amintesc si acum  ziua in care trebuia sa iau viata in piept. Credeam ca voi darama munti. Stiam foarte bine ca nu-mi va fi usor, insa am visat si intr-o zi, am reusit. Imi amintesc si acum ziua in care tata imi spunea ca sunt doar un "parazit" si ca sunt bun doar sa consum. Acum a venit ziua in care i-am demonstrat ca ma pot sustine singur si ca nu voi "tine umbra pamantului degeaba" asa cum obisnuia sa-mi spuna. Imi amintesc de prima mea dragoste, ce m-a facut sa visez, sa sper, sa simt, si sa am puterea de a o lua de la inceput indiferent cat de greu imi va fi. Amintirea zilei in care nu ma temeam de nimic doar pentru ca o aveam alaturi si ma credeam mai puternic decat oricine. Acum imi dau seama cat de importanta poate fi iubirea pentru om. Daca e ceva cu adevarat ce te poate ridica, atunci cu siguranta doar ea o poate face. Acum stau singur intre cei patru pereti crapati si murdari, afumati cu fumul de tigara si imi trec tot felul de chestii prin minte. As vrea sa ies sa dau piept cu jungla ce se afla dincolo de acesti pereti, insa ma tem. Ma tem de "uraganul" ce ma poate darama si n-am cum sa-i tin piept. Mi-e teama de ziua in care ma voi rataci si n-am sa mai stiu drumul spre casa. Mi-e teama de ziua in care am sa vin acasa si va fi lafel ca in acest moment,  pustiu. Mi-e teama de intunericul noptii lafel cum mi-e teama si de intunericul din sufletele celor din jurul meu. Sunt momenete in care realizez ca totul din jurul nostru e un cosmar si toti cei ce-ti sunt prin prejur sunt doar niste hiene lihnite de foame ce incearca la fiecare secunda sa faci un pas gresit si sa te sfasaie. Egoul imi spune mereu sa fiu puternic sa nu ma las, sa lupt si sa calc in picioare pe oricine incearca sa-mi faca rau. Pentru cateva clipe reusesc sa-mi fac curaj si sa pasesc dincolo de "rezervatie". Dau piept cu ei si incep sa ma lupt, insa nu dupa mult timp ma gandesc daca-si are rost sa fac toate astea. Sa lupt la nesfarsit cu tot raul din jurul meu. Pe zi ce trece, imi dau tot mai mult seama ca toata viata e o lupa nesfarsita, insa stiu bine ca intr-o zi voi invinge raul si la fel mai stiu ca intr-o alta zi va fi prea tarziu. Voi fi rapus de sfarsitul sforii aflate pe mosor.