Final

Acum nu demult timp, imi impartaseam marea mea poveste de dragoste. Era prima data cand vorbeam deschis despre sentimentele mele, trairi si clipele petrecute in momente ce-mi taiau respiratia. Acum, dupa aproximativ 2 luni scriu cu regret si un mare gol in suflet despre sfarsitul acelor clipe. Daca inceputul a fost din intamplare, atractie si sentimente acum spun ca sfarsitul a fost dintr-o prostie. Nici acum nu stiu ce s-a intamplat. Defapt stiu ce s-a intamplat, dar nu inteleg de ce? De ce a fost nevoie sa ne spunem cuvinte care dor, sa te jignim si sa uram ziua in care ne-am cunoscut. Insa cu toate astea, nici unul dintre noi nu a putut sa traga bariera. Eu trebuie sa recunosc ca i-am cerut sa nu ne mai vorbim, sa nu ne mai vedem. De ce am facut asta? Stiu bine ca odata ce intre doua persoane s-a produs o ruptura, sigur nu va mai fi ca la inceput. Vei avea regrete, clipele acelea urate te vor urmarii mereu in minte si nu te vor lasa sa mai fi ce ai fost pana atunci. O relatie e ca o bucata de panza de bumbac alba imaculat. Cand aceea panza s-a patat nu va mai avea aceeasi culoare, oricat de mult ai vrea sa scoti pata, ea tot va ramane. Trec clipele, secundele, ore, chiar si zile au trecut de atunci si oricat de mult as vrea si as incerca sa nu arat ca sunt afectat nu pot sa neg. Ma doare. Ma doare ca s-a terminat ceva ce-l vedeam atat de frumos. Ma crede cineva sau nu, insa, eu nu vedeam un sfarsit in povestrea noastra. Da, m-am gandit ca intr-o zi fiecare va fi pe drumul lui, ca poate fiecare dintre noi vom avea relatii cu alte persoane, insa noi vom ramane mereu unul langa altu. Iubiti, amanti, prieteni oricum vrei sa ne spui ca am fi fost atunci, noi am fi existat, unul langa altul.  Imi amintesc si acum ziua in care eram unul langa altul ne priveam in ochi si ne vorbeam fara a rostii vre-un cuvant, cat de fericiti suntem ca ne-am intalnit. Chiar daca ea nu va recunoste asta stiu sigur ca se bucura foarte mult ca m-a intalnit si ii lipsesc enorm. Simt asta si nu ma poate mintii nimeni ca am fost doar un trecator prin viata ei. Ea pentru mine e precum un tatuaj permanent pe sufletul meu. Imi amintesc si acum ziua de dupa ce ne-am certat si ma gandeam ca a plecat pentru totdeauna, simteam cum inima mi se face in mii de bucati si incearca sa se adune insa nu mai reueste. Era precum un puzzle ce are piese de la un alt joc de puzzle ce nu se mai potriveste. Imi amintesc cand am sunat-o sa o intreb daca trece pe la mine, si ma intrebat de ce? Ca sa nu stric surpriza i-am spus ca, asa fara motiv, ca mi-e dor de ea, si mi-a spus ca va trecere intr-una din cele ce va urma. A crezut ca o chem pentru a ma ajuta sa-mi repar calculatorul si am lasat-o sa creada asta. A venit seara la mine si i-am oferit cadoul de Craciun. Niciodata n-am vazut pe cineva sa se bucure atat de mult cand primeste ceva din partea mea. Sa fie precum un copil ce se trezeste dimineata si gaseste sub brad cadourile de la Mosul. Nu a fost bucurie mai mare in sufletul meu sa o simt atat de fericita. Dupa nu mult timp ne-am certat si bucuria n-a durat prea mult. Au continuat alte zile in care ne certam si pe urma a aparut despartirea. Imi pare foarte rau pentru tot ce s-a intamplat si as vrea sa intorc timpul, dar cum bine stim cu totii, timpul nu se va mai intoarce. Ne mai vorbim din cand in cand prin mesaje, insa simt ca nu mai este ca inainte si ca pe zi ce va trece distranta dintre noi se va marii si mai mult. Poate ca asa a fost sa fie. Poate ca nu era nevoie sa fim prea mult timp impreuna si doar trebuia sa cunostem si sa invatam cate ceva din toata aceasta poveste. Eu unul am invatat ce e sinceritatea. Am invatat ca trebuie sa fi deschis cu cel de langa tine, sa vorbesti cu el despre orice si sa nu ai limite. Imi amintesc pana s-o intalnesc pe EA, ca nu aveam curaj sa vorbesc prea mult despre sentimentele mele. Imi era teama sa spun ce simt si ce as vrea sau cred in momentele in care sunt cu cineva. Ea m-a invatat cum sa privesc lucrurile si totul din jurul meu din toate punctele de vedere si sa nu ma las mereu condus de primul instict si sa cred ca el, e cel mai bun. Sa am rabdare si sa astept momentul cel mai potrivit pentru a actiona. Ma bucur foarte mult ca a facut parte din viata mea si ii multumesc celui ce a facut toata treaba asta posibila.

Ajunul

Ma aflu in pragul ajunului de Craciun. Privesc in jur si simt spiritul lui pana in adancul sufletului. Nu am brad impodobit, nu am luminite, nu am ghirlande si nici clopotei asa cum intalnesti in casele celor din jurul tau atunci cand se afla in pragul sarbatorii. Nu am mai avut aceste trairii cred ca de mai bine de 15 ani. Nu am cunoscut cu adevarat ce inseamna sa te pregatesti de sarbatoare alaturi de familie. Sa-i vezi pe ai tai cum pregatesc totul in casa pentru a simtii ca se apropie o sarbatoare mare. Imi aduc si acum aminte ca de pe la 13-14 ani eram singur in casa de Craciun si ma bucuram ca orice copil ca mi-a adus mosul cadouri sub brad. Nici o secunda nu m-am gandit cat de dureros e sa te vezi singur. Sa vezi cum prietenii tai sunt alaturi de familie de cei dragi, cum se bucura de tot ce traiesc acolo iar tu erai singur. Si acum sunt singur, nu s-a schimbat nimic de atunci. Ma aflu intre cei 4 pereti crapati si murdari ai camerei mele, fara brad sau luminite. Cineva stiu sigur ca-mi va spune "pai da, daca tu ai vrut sa fie asa". Adevaratul motiv pentru care nu vreau sa intalnesc cu privirea asa ceva in camera este ca m-as intrista mai mult decat sunt. As vedea cum in jurul meu e totul frumos insa gol. Tu poate vei rade de mine si imi vei spune ca am luat-o razna si ca ce atat spirit al Craciunului trebuie sa fie. Da, poate ca asa este. Insa nu stii cu adevarat cum e sa fi singur de multi ani, daca stau sa ma gandesc putin nu mai am mult si ating pragul celor 2 decenii in care sarbatoarea de Craciun o intampin singur. Degeaba mergi la prieteni, degeaba iesi si vei fi cu o parte din persoanele dragi tie alaturi daca langa tine e putiu. Nu ai o familie langa care sa fi, nu ai o iubita, nu ai pe cineva drag. Astept atat de mult clipa in care casa va fi plina in prag de sarbatoare. Sa ne uram toate cele bune, sa ne despachetam cadourile, sa ne imbratisam si sa ne multumim pentru tot ce traim impreuna. Am sa fac tot ce-mi sta in putere ca atunci cand copilul meu va fi pe lume sa nu simta si sa nu traiasca aceste sentimente oribile de singuratate. Nu merita nimeni sa fie singur de Craciun, insa se pare ca eu am meritat mai mult de atat. Nu vrea sa-mi plang acum de mila si nici n-am sa incep cu tot felul de suferinte, doar sper si imi doresc ca in fiecare an, ca acest Craciun sa fie ultimul ce-l voi traii in SINGUR.