Prima iubire si ultima

Pfff mi-e atat de greu sa vorbesc despre ea. Mi-e atata de greu sa ma intorc in timp. Nu, nu pentru ca am fost ranit, nu pentru ca-mi doresc sa uit de acele momente petrecute alaturi de o fata minunata, ci pentru ca mi-e teama. De ce mi-e teama? Nu stiu. Mi-e teama de sentimente, mi-e teama de mine, mi-e teama de oamenii din jurul meu, mi-e teama de lume in care traiesc si pe care o urasc. Urasc rautate, parsivenia, lasitatea si tradarea. Desii nu sunt departe de ele, desi si eu sunt asa chiar daca urasc toate asta. Sunt momente din viata mea pe care mi le amintesc cu greu sau pe care nu vreau sa mi le amintesc deloc. Amintirile ne fac de multe ori slabi. Ne fac sa devenim sclavii trecutului. Nu, eu chiar vreau sa cred ca traiesc in viitor si vreau sa spun ca prezentul face parte din mine. Nu ma mandresc cu trecutul meu. Niciodata n-am facut-o, si de aceea nu prea vreau sa mi-l amintesc. Insa sunt momente, putine e adevarat, pe care le-am trait si care ma fac sa zambesc. Unul dintre momentele pe care mi-l amintesc cu drag si o voi face mereu e acel in care viata mi-a adus-o in fata ochilor pe fata care-mi va ramane mereu in suflet. Este fata ce m-a facut sa cred, sa sper, sa visez, fata care a crezut in mine si m-a facut sa vreau mai mult de viata. E fata pe care cu totii ne-o dorim si la care visam. Am mai avut relatii dupa cea traita langa ea, stiu ce inseamna sa-ti bata inima tare atunci cand esti in prezenta ei si stiu cum e sa te uiti langa tine si sa te intrebi "ce cauti langa ea?". Chiar pot spune ca viata mi-a oferit posibilitatea de a intalnii destule feluri ale sentimentelor si acum dupa ceva timp pot face o diferenta. Pot spune daca pentru mine a insemnat cineva cu adevarat sau nu. Dau timpul inapoi, cu multi ani in urma si imi amintesc parca traiesc si acum acel moment, ziua in care am reintalnit-o. Eram vecini. Ne stiam de mult, dar cu toate astea nu stiam mai nimic unul de altul. Ea pe atunci avea o relatie cu un tip de mai bine de 2 ani. Parea a fi barbatul vietii ei. Era fericita. Traia, sclipea, iubea. Eram invidios pe el si pe ceea ce primeste. Imi amintesc si acum clipa cand ne-am intalnit si o priveam in ochi. Avea o privire cum rar intalnesti. O privire pe care o visam dar eram sigur ca niciodata n-am s-o intalnesc. Imi amintesc ca atunci cand ne-am intalnit era cu el. L-am cunoscut. Sentimentul pe care l-am avut in acel moment nu-l pot exprima in cuvinte. Nu cred ca-l voi putea exprima niciodata cu adevarat, insa stiu sigur ca nu-l voi mai simtii niciodata cu atata intensitate. Era ura, invidie, gelozie, era ceva ce poate de putine ori sau poate niciodata nu vom simtii. Din acel moment am vrut s-o revad, sa vorbesc din nou cu ea, sa stiu ce face, ce simte, ce primeste in schimbul sentimentelor oferite. Sa stiu daca este fericita si imi doream cu tot sufletul meu ca sentimentele oferite sa nu fie pentru el. Da stiu, sunt rau. Sunt o jigodie atunci cand vine vorba de sentimente. Urasc oamenii ce se iubesc pentru ca-i invidiez. E o invidie prosteasca, dar de care nu pot scapa. Dupa ce ne-am intalnit atunci pe strada, nu a mai durat mult si ne-am revazut tot intamplator, pentru ca pe vremea aceea nu exista nebunia cu schimbul numerelor de telefon, ca sa nu mai vorbesc de mess sau feisbuc. Ne-am reintalnit si de data aceasta era singura. Cand am vazut-o parca toata viata mea a renascut. Parca tot intunericul ce ma inconjura si ratacirea pe care o aveam pana-n acel moment disparuse. Totul era ireal, parea a fii cu adevarat un vis. Nu mai exista nimic in jurul meu, decat ea. Fiind vecini ne-am promis ca ne vom intalnii mai des si ca n-o sa mai lasam atat de mare pauza intre noi. O intrebam mai mereu cum este viata alauri de el si ce simte. Desii ma durea de fiecare data cand imi spunea ca-l iubeste si ca traieste cu adevarat, ma bucuram ca o vedeam fericita. Sigur vei spune ca eramnebun si cum de-mi puteam face atata rau. Nu te contrazic, insa sunt momente in viata ce te fac sa-ti doresti sa fie fericita decat sa fi tu fericit. Poate este prostie din partea mea si vei spune ca sunt nebun ca ma gandeam mai mult la binele ei decat la sentimentele mele. Iti voi raspunde ca esti lasi si ce faci tu nu este deloc demn. Viata mi-a zambit intr-o zi si am aflat, desii nu m-am bucurat, ca s-a despartit de el. Am afla mai tarziu ca tipul o inselase. Mi-am pus si atunci si de foarte multe ori intrebarea "de ce a facut-o?". Nu am putut intelege niciodata cum un om da cu piciorul jumatatii lui cand primeste de la el tot ce si-a dorit mereu. Nu stiu, acum vorbesc din prisma mea, normal. Imi povestea cu lacrimi in ochi cat de mult a ranit-o si cat de mare e durerea din sufletul ei. Nu i-am spus nici atunci si nici pe urma insa mi-am promis ca daca intr-o zi voi avea sansa sa fiu in locul lui, voi avea grija sa-i ofer toata dragostea de care are nevoie. A trecut ceva timp dupa aceste momente triste din viata ei. Ne intalneam aproape in fiecare seara. Ne povesteam, ne vorbeam, ne plangeam unul altuia. Devenisem prieteni buni si cu incredere unul in altut. A venit si ziua in care mi-am luat inima in dinti si i-am spus ce simt pentru ea. Mi-am spus ca daca nu-i spun adevarul si nu pun sentimentele pe tava, nu pot sa mai traiesc. Cum poate era de asteptat, a fost refuzat si mi-a spus ca ma vede ca pe un prieten si ca cel mai tare ii e frica sa n-o ranesc, pentru ca atunci nu stie daca va mai avea puterea sa se mai ridice. I-am promis ca o voi iubii si o voi face sa simta cu adevarat ca traieste, insa nu m-a crezut. Iti formase un scut atata de puternic in jurul ei incat nu putea scapa de el. Am inteles, am acceptat si am sperat ca intr-o zi va intelege ca nu sunt ca altii. A trecut mai bine de 6 luni pana cand i-am furat, da, chiar i-am furat un sarut. Nu mai puteam, nu mai rezistam sa stiu ca e departe de mine. Imi amintesc si acum ca m-a intrebat de ce am facut-o si n-am stiu ce sa-i raspund. Nu-i placea sa ma balabai si sa-mi caut cuvitele. Vroia sa vada in mine un barbat adevarat. Un barbat care nu se timoreaza, care nu se balbaie, care stie ce vrea, un barbat adevarat. Mereu imi spunea ca vrea sa vada in mine omul pe care si-l doreste si la care viseaza. Am cautat sa ma schimb si sa fiu asa cum vrea. Nu pentru ai face pe plac sau pentru a mintii. Aveam increde in dorintele ei si eram sigur ca daca voi ajunge sa fiu asa cum vrea, voi devenii cu adevarat barbat. A fost mereu omul care a avut incredere in mine si care si-a dorit sa nu fiu calcat in picioare de nimeni. Ma vroia un stalp pentru atunci cand viata o va pune la incercare. Un stalp pe care se poate sprijinii atunci cand va fi la greu. Dupa acel prim sarut pe care mi-l amintesc si acum ca fost in ploaie. Ce poate fi mai frumos si mai romantic decat primul sarut in ploaie? Nu stiu cum e pentru altii, insa eu am visat mereu la el. Vedeam scene in filme petrecanduse in astfel de momente si imi doream sa mi se intample si mie. E frumos sa-ti doresti ceva cu adevarat, pentru ca atunci cand iti doresti cu tot sufletul e imposibil sa nu se indeplineasca. Viata mea s-a schimbat din acel moment. Petreceam din ce in ce mai multe momente alaturi de ea. Ii spuneam mereu ce simt pentru ea si ca ea va ramane prima mea iubire adevarata. Normal ca nu ma credea, normal ca-i era frica si nu ar fi surprins-o niciodata momentul in care m-ar fi vazut cu alta sau sa-i spun ca nu mai vreau sa mai fim impreuna. A fost mai bine de 2 ani jumate impreuna, timp in care i-am oferit sentimentele mele. Timp in care vietile noastre si planurile noastre ne includeau pe amandoi. Imi amintesc ca am vrut sa plecam la mare cu gasca noastra de prieteni si cand i-am cerut lu taica'miu bani pentru mare a spus ca nu are si ca daca vreau sa merg la mare atunci sa merg sa muncesc sa-mi strang bani si sa ma duc. Ne-am dorit atat de mult sa mergem impreuna la mare incat eu mi-am cautat de munca incat sa fac rost de bani cat mai repede si sa mergem. Ea lucra pe vremea aia. Ea a dat mult mai repede piept cu viata si a facut-o sa se luptea cu ea. Am apreciat mereu asta la ea si asta a fost unul din motivele pentru care m-a facut sa vad ca nu este o fata oarecare. Ne-am strans bani, normal ca eu am strans putini si n-am avut suficent. Era o chestie super misto pe atunci, ca nu banii ne tineau uniti, ci sentimentele. Nu conta ca ieseam in parc sau mergeam undeva si nu aveam bani sau aveam bani de o sticla de apa din care beam amandoi, atata timp cat noi eram impreuna. A fost 4 zile petrecute la 2 mai de neuitat. Ca si acum, partea mea financiara nu era prea buna si de foarte multe ori nu-mi permiteam sa ies cu ea la suc. Nu conta asta. Apreciam la ea faptul ca desii stia ca nu am bani nu avea pretenii. Sentimentele care ii le ofeream erau suficente pentru a nu simtii absolunt nici o lipsa. Si timpul a trecut, si eu cu cat inaintam in relatie cu atata mai mult prindeam curaj si ma credeam de neinvins. Putereea ce distruge pe oricine. Da-i incredere deplina unui om si sigur o sa stie foarte bine cum sa-si bata joc de ea. Asta am fost eu. Primeam de la ea tot ce-si putea dorii cineva si la care putea visa, insa pe vremea aia eu fiind doar un copil am calcat sentimentele ei in picioare. Am ranit-o, mi-am batut joc de ea. Nu a meritat niciodata asta si nici nu o sa merita vreodata. Timpul a trecut, eu am trecut ca si ea prin diverse relatii, unele mai lungi altele mai scurte, unele aventuri, altele nu, si am crezut mereu intr-o postie ca tot ce conteaza e sa-ti traiesti viata. Nu, nu asa trebuie sa gandesti si asta nu face decat sa te injosesca. Acum dupa ce timpul a trecut, dupa ce am vazut ce inseamna cu adevarat pot spune ca tot ce conteaza este iubirea si ca doar sentimentele te tin in picioare. Timpul a trecut destul de mult de atunci. Nu ne-am vorbit multa vreme insa desii nu-mi doream, eu imi aminteam mereu clipele traite alaturi de ea. Poate te vei intreba de ce am ales sa plec de langa ea cand aveam tot ce-mi doream. Raspunsul e foarte simplu "din prostie". Cand te saturi de prea mult bine si mai ales cand nu stii sa apreciezi ceea ce primesti, iti bagi picioarele si o iei pe coclauri. Acum poate ca ma intelegi de ce spun ca nu sunt mandru de faptele din trecutul meu. Anul acesta am reusit sa ne vorbim din nou, sa ne privim in ochi si sa ne reamintim de clipele traite impreuna. Nu a fost usor pentru nici unul dintre noi. Pentru mine a fost destul de greu sa recunosc ca am fost un prost si ca n-am stiut deloc cum sa o respect. Am facut ce nu mi-am dorit niciodata si ma urasc pentru asta. Am ranit-o. Ea mi-a spus ca s-a schimbat si ca viata i-a mai dat o mare palma de cand cu mine si ca a facut-o sa se baricadeze si mai mult decat a facut-o atunci cand am intalnit-o eu si ca nu va mai putea sa ma primeasca in inima ei. O inteleg si nu o condamn. Merit tot chinul din lume desii o vreau inapoi, o vreau din nou in viata mea. Nu sunt urat si nici prost. Cineva imi spunea ca am un mare atu si anume simtul umorului si ca asta ma face placut si ma face sa aduc langa mine foarte multi oameni. Insa nu vreau asta. Nu vreau pe nimeni altcineva in viata mea, decat pe ea. Dupa tot acest timp pe care l-am trait alaturi de diferite femei si care mi-au oferit mai mult sau mai putin sentimele lor, pot spune ca femeia care ma va face fericit o sa ramana ea. Imi amintesc ca mi-a spus mai demult ca noi indiferent unde vom fi si chiar daca vom avea familie total separat unul de celalalt, noi niciodata nu vom uita unul de altu si partea care imi place foarte mult cum a sunat a fost, ca mi-a spus ca vom fii cei mai buni amanti. M-a amuzat atunci si nu am crezut asta. I-am spus sa nu se mai uite la filmele siropoase pentru ca-i dau vise. A spus ca-s prost si ca o sa-i dau dreptate mai tarziu si asa a fost. Nu vad si sunt sigur ca nu voi mai intalnii in viata mea o femeie mai potrivita pentru mine. O fata care sa-mi ofere iubirea, sentimentele, trairi si clipe mai placute. Nu de mult timp ne-am vorbit si mi-a spus ca-mi ofera o ultima sansa. M-am bucurat foarte tare si pentru moment am crezut ca visez si acum vreau sa cred ca asa a fost. Nu a durat mult timp aceasta sansa, ca a si venit ziua in care mi-a spus ca nu mai poate avea incredere in mine si ca mai bine ramane prieteni. Poate ca am primit o sansa, o carte pe care n-am stiut s-o joc si ea s-a plicisit si a inchis jocul. Nu inteleg de ce a facut asta. Tre' sa recunosc ca ma asteptam sa intre in joc si intr-o zi cand jocul e mai aprins sa se ridice de la masa si sa spuna ca ea se retrage. Insa nu mi-a pasat. Am vrut sa intru in acest joc. Sa-l joc si sa ma bucur de orice moment alaturi de ea. Imi propusesem ca daca totul va merge bine intre noi, de sarbatori sa-i ofer inelul de logodna. Vreau sa fie femeia ce-mi va fi alaturi tot restul vietii mele. O doresc nespus de mult. Nu cred ca-i voi putea spune vreodata cat de mult imi doresc sa fim impreuna si cat de fericit as fi alaturi de ea. Poate vei intreba daca voi fi din nou prost si atunci cand voi primii totul de la ea, daca voi mai pleca. Nu, chiar nu voi mai pleca si nici n-o voi mai rani. Am avut destul timp la dispozitie sa cantaresc sentimentele, sa stiu ce-mi doresc cu adevarat si sa spun ca doar alaturi de ea pot fi fericit. Chiar si acum dupa ce mi-a spus ca nu poate fi nimic intre noi si ca a fost o prostie ce a facut, sa-mi spuna ca mai am o sansa, chiar si acum daca ar revenii si mi-ar spune ca ma vrea in viata ei, chiar si acum as vrea sa fie sotia mea. A fost, e si va ramane sufletul meu. Sper ca viata sa-mi surada din nou si sa fie asa cum imi doresc. Imi doresc ca viata mea sa fie alaturi de ea.

Final

Acum nu demult timp, imi impartaseam marea mea poveste de dragoste. Era prima data cand vorbeam deschis despre sentimentele mele, trairi si clipele petrecute in momente ce-mi taiau respiratia. Acum, dupa aproximativ 2 luni scriu cu regret si un mare gol in suflet despre sfarsitul acelor clipe. Daca inceputul a fost din intamplare, atractie si sentimente acum spun ca sfarsitul a fost dintr-o prostie. Nici acum nu stiu ce s-a intamplat. Defapt stiu ce s-a intamplat, dar nu inteleg de ce? De ce a fost nevoie sa ne spunem cuvinte care dor, sa te jignim si sa uram ziua in care ne-am cunoscut. Insa cu toate astea, nici unul dintre noi nu a putut sa traga bariera. Eu trebuie sa recunosc ca i-am cerut sa nu ne mai vorbim, sa nu ne mai vedem. De ce am facut asta? Stiu bine ca odata ce intre doua persoane s-a produs o ruptura, sigur nu va mai fi ca la inceput. Vei avea regrete, clipele acelea urate te vor urmarii mereu in minte si nu te vor lasa sa mai fi ce ai fost pana atunci. O relatie e ca o bucata de panza de bumbac alba imaculat. Cand aceea panza s-a patat nu va mai avea aceeasi culoare, oricat de mult ai vrea sa scoti pata, ea tot va ramane. Trec clipele, secundele, ore, chiar si zile au trecut de atunci si oricat de mult as vrea si as incerca sa nu arat ca sunt afectat nu pot sa neg. Ma doare. Ma doare ca s-a terminat ceva ce-l vedeam atat de frumos. Ma crede cineva sau nu, insa, eu nu vedeam un sfarsit in povestrea noastra. Da, m-am gandit ca intr-o zi fiecare va fi pe drumul lui, ca poate fiecare dintre noi vom avea relatii cu alte persoane, insa noi vom ramane mereu unul langa altu. Iubiti, amanti, prieteni oricum vrei sa ne spui ca am fi fost atunci, noi am fi existat, unul langa altul.  Imi amintesc si acum ziua in care eram unul langa altul ne priveam in ochi si ne vorbeam fara a rostii vre-un cuvant, cat de fericiti suntem ca ne-am intalnit. Chiar daca ea nu va recunoste asta stiu sigur ca se bucura foarte mult ca m-a intalnit si ii lipsesc enorm. Simt asta si nu ma poate mintii nimeni ca am fost doar un trecator prin viata ei. Ea pentru mine e precum un tatuaj permanent pe sufletul meu. Imi amintesc si acum ziua de dupa ce ne-am certat si ma gandeam ca a plecat pentru totdeauna, simteam cum inima mi se face in mii de bucati si incearca sa se adune insa nu mai reueste. Era precum un puzzle ce are piese de la un alt joc de puzzle ce nu se mai potriveste. Imi amintesc cand am sunat-o sa o intreb daca trece pe la mine, si ma intrebat de ce? Ca sa nu stric surpriza i-am spus ca, asa fara motiv, ca mi-e dor de ea, si mi-a spus ca va trecere intr-una din cele ce va urma. A crezut ca o chem pentru a ma ajuta sa-mi repar calculatorul si am lasat-o sa creada asta. A venit seara la mine si i-am oferit cadoul de Craciun. Niciodata n-am vazut pe cineva sa se bucure atat de mult cand primeste ceva din partea mea. Sa fie precum un copil ce se trezeste dimineata si gaseste sub brad cadourile de la Mosul. Nu a fost bucurie mai mare in sufletul meu sa o simt atat de fericita. Dupa nu mult timp ne-am certat si bucuria n-a durat prea mult. Au continuat alte zile in care ne certam si pe urma a aparut despartirea. Imi pare foarte rau pentru tot ce s-a intamplat si as vrea sa intorc timpul, dar cum bine stim cu totii, timpul nu se va mai intoarce. Ne mai vorbim din cand in cand prin mesaje, insa simt ca nu mai este ca inainte si ca pe zi ce va trece distranta dintre noi se va marii si mai mult. Poate ca asa a fost sa fie. Poate ca nu era nevoie sa fim prea mult timp impreuna si doar trebuia sa cunostem si sa invatam cate ceva din toata aceasta poveste. Eu unul am invatat ce e sinceritatea. Am invatat ca trebuie sa fi deschis cu cel de langa tine, sa vorbesti cu el despre orice si sa nu ai limite. Imi amintesc pana s-o intalnesc pe EA, ca nu aveam curaj sa vorbesc prea mult despre sentimentele mele. Imi era teama sa spun ce simt si ce as vrea sau cred in momentele in care sunt cu cineva. Ea m-a invatat cum sa privesc lucrurile si totul din jurul meu din toate punctele de vedere si sa nu ma las mereu condus de primul instict si sa cred ca el, e cel mai bun. Sa am rabdare si sa astept momentul cel mai potrivit pentru a actiona. Ma bucur foarte mult ca a facut parte din viata mea si ii multumesc celui ce a facut toata treaba asta posibila.

Ajunul

Ma aflu in pragul ajunului de Craciun. Privesc in jur si simt spiritul lui pana in adancul sufletului. Nu am brad impodobit, nu am luminite, nu am ghirlande si nici clopotei asa cum intalnesti in casele celor din jurul tau atunci cand se afla in pragul sarbatorii. Nu am mai avut aceste trairii cred ca de mai bine de 15 ani. Nu am cunoscut cu adevarat ce inseamna sa te pregatesti de sarbatoare alaturi de familie. Sa-i vezi pe ai tai cum pregatesc totul in casa pentru a simtii ca se apropie o sarbatoare mare. Imi aduc si acum aminte ca de pe la 13-14 ani eram singur in casa de Craciun si ma bucuram ca orice copil ca mi-a adus mosul cadouri sub brad. Nici o secunda nu m-am gandit cat de dureros e sa te vezi singur. Sa vezi cum prietenii tai sunt alaturi de familie de cei dragi, cum se bucura de tot ce traiesc acolo iar tu erai singur. Si acum sunt singur, nu s-a schimbat nimic de atunci. Ma aflu intre cei 4 pereti crapati si murdari ai camerei mele, fara brad sau luminite. Cineva stiu sigur ca-mi va spune "pai da, daca tu ai vrut sa fie asa". Adevaratul motiv pentru care nu vreau sa intalnesc cu privirea asa ceva in camera este ca m-as intrista mai mult decat sunt. As vedea cum in jurul meu e totul frumos insa gol. Tu poate vei rade de mine si imi vei spune ca am luat-o razna si ca ce atat spirit al Craciunului trebuie sa fie. Da, poate ca asa este. Insa nu stii cu adevarat cum e sa fi singur de multi ani, daca stau sa ma gandesc putin nu mai am mult si ating pragul celor 2 decenii in care sarbatoarea de Craciun o intampin singur. Degeaba mergi la prieteni, degeaba iesi si vei fi cu o parte din persoanele dragi tie alaturi daca langa tine e putiu. Nu ai o familie langa care sa fi, nu ai o iubita, nu ai pe cineva drag. Astept atat de mult clipa in care casa va fi plina in prag de sarbatoare. Sa ne uram toate cele bune, sa ne despachetam cadourile, sa ne imbratisam si sa ne multumim pentru tot ce traim impreuna. Am sa fac tot ce-mi sta in putere ca atunci cand copilul meu va fi pe lume sa nu simta si sa nu traiasca aceste sentimente oribile de singuratate. Nu merita nimeni sa fie singur de Craciun, insa se pare ca eu am meritat mai mult de atat. Nu vrea sa-mi plang acum de mila si nici n-am sa incep cu tot felul de suferinte, doar sper si imi doresc ca in fiecare an, ca acest Craciun sa fie ultimul ce-l voi traii in SINGUR.

Trip

Am tot mai des, tot mai multe tripuri. Desii fumez marijuana (iarba) foarte rar, atunci cand inchid ochii "calatoresc". Imi place sa ma stiu plecat undeva departe, undeva unde sa stiu doar eu si sa privesc totul de sus. Nu, nu este un gand de singuratate, este pur si simplu un mod de eliberare. Sunt sigur ca si tu ai momente in viata cand ai tripuri. Ti se intampla des, pentru ca mintea nu umbla intotdeauna odata cu trupul sa ai tot felul de viziuni. De multe ori numim "deja vu" acest sentiment, doar pentru ca nu am descoperit inca tripul. Tripul e acel "filmulet" ce-ti acapareaza mintea si viziunea de cele mai multe ori cand esti sub influenta drogurilor sau alcoolului. E acel filmulet ce te poarta in alte lumi, acolo unde poate nu vei ajunge niciodata, dar iti doresti. E un vis devenit realitate si asta te face fericit. Intampini in viata greutati, momente critice, momente cand crezi ca nu vei mai rezista si atunci te asezi in canapea, inchizi ochii si visezi. Ai in fata ta clipele placute ce s-au ivit in viata ta, momente in care erai cu adevarat fericit si in care zambeai. Sunt tripuri ce nu te fac sa visezi asa, ci iti dau tot felul de imagini destul de reale, ce te fac fericit. Imi amintesc prima data cand am fumat iarba cu tovarasii mei la mine in casa si nu dupa mult timp, imaginile cu noi erau ceva de genu, "13 - era pe hol in dreptul usii cu scrumiera in partea dreapta si fuma, il intreb ce face si imi raspunde ca e la bar si ca asculta muzica". Un alt personaj de langa noi ce se plimba prin camera si cand l-am intrebat ce face imi raspunde ca a iesit sa se plimbe. E foarte tare sa vezi cum omul de langa tine acum este serios si dintr-o data parca se transforma. Are tot felul de viziuni placute cel fac sa devina altcineva. E tare sa vezi cum cineva sta in tocul usii cu usa deschisa si se uita fix la peretele din fata lui si spune ca asteapta sa se faca verde si sa traverseze. Sunt tripuri ce te fac sa te intorci in timp sa-l intalnesti pe Columb si sa spui ca-i prietenul tau. Sunt tripuri in care traiesti momentele petrecute intr-o alta viata. Momente in care esti atat de sigur ca le-ai mai trait si intr-o alta zi, si te fac sa te gandesti daca tu chiar traiesti in clipa aia. In fiecare zi traiesc cate un trip, trip in care viata mea e altfel si in care multe persoane aflata in jurul meu in acest moment nu fac parte din el. Traiesc tripul de a nu mai fi eu.

Luni

E o noua nenorocita zi de luni. Abia reusesc sa-mi dezlipesc ochii de somn si vad cum langa pat sta intinsa o "curva", grasa galbena sticla de vin. Ma face sa-mi amintesc ca s-au terminat cele doua zile libere si  incepe "dezastrul". Ma ridic din pat, ma asez la calculator, imi aprind o tigara si incep sa "navichez". Imi pun cafea in marea mea cana si gandurile incep sa-mi umble prin minte. Ma gandesc ca poate e totusi o alta zi, o zi de weekend in care sa ma intind la vorbe cu diverse persoane aflate pe mess, insa nu e asa. E luni! Urasc aceasta zi. O urasc in fiecare saptamana cand ea isi face prezenta in viata mea. Urasc sa ma trezesc dimineata si cu atata mai mult inceputul de saptamana. Mereu ma gandesc cat de bine ar fi sa inceapa saptamana de marti, sau poate chiar de miercuri. Urasc lunea pentru ca-mi aminteste ca a mai trecut un weekend nenorocit plin de singuratate. Un weekend in care EA nu a fost in el si m-a lasat sa dau din nou cu ochii de "luni". Stii cat de urat e sa te trezesti si sa-ti dai seama ca ai inainte o noua saptamana, plina de munca, de vise, de ganduri, griji, speranta, nervi si zambete, o saptamana in care abia astepti sa se termine desii abia ce a inceput si mai mult de atat, te face sa crezi ca pana la sfarsitul ei jumatatea patului tau nu va mai fii ocupata doar de picioarele si mainile tale tolanite. Urasc lunea pentru ca m-a facut sa ma chinui pe aceasta nenorocita de lume.

Satul

Sunt satul de tot ce e in jurul meu. Sunt satul de vecinii ce-mi urla mereu la geam sa dau muzica mai incet. Satul de ala de vis-a-vis ce in fiecare dimineata la ora 8 tipa la nevasta'sa ca nu i-a calcat camasa. Satul de ai mei ce mereu ma intreba cand am de gand sa-mi fac un rost in viata. Frate, chiar nu intelege nimeni ca si daca mi se tot repeta atat, tot n-am sa fac ce vor ei? Chiar nu pricep ca nu fac decat sa ma sature de ei si de toate cacaturile lor? M-am saturat de asteptate, de stres, de ganduri si grijile ce ma apasa zi de zi. M-am saturat sa ma gandesc la o viata mai buna, cum m-am saturat sa mai gandesc ca undeva in lumea asta, jumatatea mea exista. Ma trezesc tot mai satul de gandul, ca poate intr-o zi jumatatea patului meu va fi ocupat de EA. Si da, m-am saturat si de tine. Tu cel ce citesti aberatiile mele.

Ireal

In acasta dimineata am ajuns la o concluzie: nimic din ce e in jurul nostru nu e real. Da, stiu, imi vei spune ca vorbesc prostii si ca aberez. Nu, chiar nu e asa. Nu ti s-a intamplat niciodata  sa faci ceva si sa te simti ca prin vis? Nu te-ai luptat sa realizezi ceva si cand ai ajuns la final ti-ai dat seama ca e cu totul altceva? Uite de exemplu "dragostea". Traiesti intr-un vis in care "ea" te iubeste, in care "ea" lupta cu viata alaturi de tine si intr-un final realizezi ca esti singur si dragostea pe care credeai ca o primesti pana atunci, defapt e doar in mintea ta. Imi amintesc si acum cand am intalnit-o pe "ea" si totul din jurul meu era frumos. Traiam clipe nemaiintalnite, clipe pe care le credeam doar in filme. M-am luptat cu "munti", cu zei, chiar si cu proprii parinti. Eram convins ca si ea ar face la fel ca mine, ca oricand va fi pregatita sa se lupte pana la ultimile puteri pentru dragostea noastra, insa toate aceastea au fost doar in mintea mea. Nu am fost decat un "pod de trecere" asa cum imi spuneau prietenii, pe care oricum nu-i credeam. Am fost doar un actor in filmul ei. Imi amintesc si acum visul pe care mi l-am dorit realizat. Ma vedeam sus, acolo unde nimeni nu ma credea si intr-un final cand m-am trezit eram in aceeasi groapa pe care mi-o sapasem. Imi amintesc cand visam cu ochii deschisi si spuneam ca am realizat ce altii nu credeau, iar acum cand imi amintesc, imi dau seama ca n-am facut nimic. Pe zi ce trece te vezi altcineva, te-ai vrea altcineva si intr-un final ramai doar tu, un "ireal"