Nimeni

     Ma uit in jurul meu si observ pe zi ce trece mai mult, cati nimeni trec pe langa mine. Ma indrept in fiecare dimineata spre servici si in metrou sau autobuz observ din ce in ce mai multe fete de nimeni. Ma uit la acel batran ingandurat, ce sta pe scaunul de langa usa si nimeni nu stie ca poate el a fost profesor, sau poate doctor, sau poate un muncitor intr-o uzina. Langa el zaresc o privire calda si zambitoare a unei domnisoare nu demult trecuta de varsta adolescentei insa lafel de ingandurata. Stau si ma intreb oare la ce se gandesc. Intorc privirea si vad cativa oameni inghetati de frig, cu fetele crapate si parca ar vrea sa injure de toate cele ca nu au avut posibilitatea de a realiza ceva in viata pana in momentul ala si sunt nevoiti sa indure toate acestea. Pasesc agale prin oras si incep din nou sa privesc, si din nou vad fete de nimeni in jurul meu. Sunt constient ca daca m-as privii prin ochii lor lafel as spune si de mine. Intalnesti un nimeni in fata ta si nu stii ce ar trebuii sa-i spui. Nu stii ce vrea de la viata si nici incotro se indreapta. Tot ce-ti trece prin cap e ca a aparut pe lume adus de o prea cuvantata fiinta ce i-a dat viata, l-a invatat sa mearga, sa manance, sa gandeasca si mai ales l-a invatat sa iubeasca. Nimeni nu stie ce e el cu adrevarat in sufletul lui. Nimeni nu stie daca si-ar fi dorit sa ajunga cineva  si ca viata nu l-a ajutat. Se uita cu jin la cei ce trec pe langa el si parca toti au zambetul pe buze. Nu are in cap decat drama copilariei, in care golanii din fata blocului il capaciau si ii luau inghetata. Isi dorea sa creasca, sa fie si el mare si sa-si poata tina piept singur pentru ca in momentele alea nu avea la cine striga asa cum aveau ceilalti copii un tata sau poate un frate mai mare sa le ia apararea. Statea si suferea in tacere si nimeni nu-l intreba ce isi doreste cu adevarat, nimeni pentru ca toti il considerau un nimeni. Acum a ajuns si el mare si ar vrea sa dea cu ochii de cei ce atunci cand el era mic il chinuiau, insa acum cand ii priveste dincolo de geamul prafuit si murdar de la camera isi da seama ca aceeia sunt niste nimeni. Privesc tot mai des oamenii strazii si ma intreb ce au fost ei cu adevarat. Sunt sigur ca de cei din jur, sunt priviti ca niste nimeni insa au fost cazuri in care acei nimeni au fost scriitori sau pictori sau cantareti sau poate simpli oameni dar cu un suflet mare care toata viata lor si-au dorit sa ajute pe toti cei din jurul lor si intr-un final n-au realizat nimic, si au ajuns azi sa fie priviti de cei din jur ca niste nimeni. Societatea care a ajuns sa ne ia totul insa mai putin visele. Imi dau seama ca visele sunt singurele ce nu pot fi furate. Vise poate avea oricine si fara sa-i fie impozitate. Cu visele te nasti si le ai tot restul vietii tale insa din pacate drama este ca la sfarsit ajungi sa ramai doar cu ele si tot un nimeni ajungi.